Cu stâna de poiană din cătunul Crăciunivca, Raionul Putila, începe construcţia zonei etnografice Huţuşcena, care este în planul de dezvoltare al muzeului.
Principala ocupaţie, într-o gospodărie de huţuli, era creşterea animalelor, în special oieritul (păstoritul). Aceasta a fost mult timp principalul mijloc de existenţă al muntenilor şi avea o mare influenţă asupra modului lor de viaţă. Scoaterea la păşunat avea loc, de obicei, în luna mai. Pentru supravegherea turmei la păşunat, obştea angaja ciobani. Dintre ciobani, cel mai experimentat era baciul, cel care organiza toată gospodărirea, pe toată perioada păşunatului: ţinea evidenţa laptelui muls de la oile gazdelor, asigura alimentele pentru ciobani, organiza procesul de obţinere a caşului şi a produselor derivate. De asemenea, el efectua înţelegerile contractuale cu oştea. Încă înainte de urcarea în munte, la păşune, baciul, împreună cu doi ciobani, ajungea în locul de păşunat, unde organiza stâna.
Construcţia pe care o aveţi în faţă este o simbioză (combinaţie) între locuinţă şi gospodărie, care servea ca adăpost pentru ciobani, unde ei locuiau, se hrăneau, produceau şi păstrau brânza. Construcţia bicamerală, cu cinci pereţi, având un acoperiş din draniţă, în două ape, nu avea ferestre şi prezenta o singură intrare situată pe un perete lateral. Prima este încăperea vetrei. Denumirea vine de la vatra care se găsea în dreapta uşii de la intrare. A doua, cămara, unde se păstra brânza şi alte ustensile (bărbânţa, butoiaşele) folosite la mulsul oilor, precum şi alimentele. Lângă stână era amenajat un loc pentru tăiat lemne. Prima încăpere avea o podea din scândură, cu o decupare în jurul vetrei. Această decupare este protejată de pietre plate, iar deasupra vetrei este construit un coş. Deasupra verei, a focului, se afla un dispozitiv numit „berfela”, folosit pentru suspendarea ceaunului focului. În continuare, pe peretele lateral, sunt înfipte cârlige de lemn folosite pentru scurgerea caşului de zer. În stânga intrării, se afla masa, cu bănci. Pe masă era vesela necesară pentru bucătărie: vase cu linguri, culişer, etc. Deasupra mesei era linguroiul şi o cofă. De-a lungul peretului lateral se afla un prici de lemn, acoperit cu o cergă (pătură de lână). Deasupra priciului, se afla o bară de lemn, de care se agăţau hainele: cămăşi, brâie, sumane, pieptare şi căciuli. Jos, lângă prici, se puneau opincile. Utilarea încăperii nu era sofisticată, dar era funcţională. În afară de stâna propriu-zisă, gospodăria provizorie pentru păstorit includea şi o coşniţă – locul de depozitare a cerealelor-, un loc de înoptare pentru oi, o strungă –locul pentru muls-, „zavatra”- un adăpost provizoriu pentru ciobanii care păzeau turma noaptea şi cuştile pentru câinii ciobăneşti.