Morile de vânt din satul Şeşkivţi, Raionul Novosuliţa, sunt nişte construcţii mari, care scot la iveală aptitudini inginereşti ale locuitorilor. Astfel de mori erau construite la intrarea în sate, pe dealuri, câte una, sau în grupuri. Plăcute la vedere, ele serveau în primul rând pentru uşurarea muncii sătenilor. O astfel de moară putea să macine într-o zi, având şi vânt bun, până la o tonă de făină.
În faţa dv. aveţi aşa-numita moară de vânt bucovineană, care se deosebeşte de morile din alte regiuni ale Ucrainei, prin specificitatea construcţiei: încăperea principală (de carcasă) este în două caturi (etaje), catul de deasupra are o suprafaţă mai mare şi parcă pluteşte, deasupra celuilalt. În felul acesta, se măreşte suprafaţa catului de sus, unde se găseşte mecanismul de lucru al morii. Morile pe care le vedeţi intră în categoria morilor pe stâlpi. Toată structura de rezistenţă a clădirii se bazează pe un stâlp de stejar, adânc înfipt în pământ. Acest stâlp serveşte nu numai ca structură de rezistenţă, ci şi ca articulaţie în jurul căreia moara poate fi întoarsă, în funcţie de vânt, cu ajutorul unei „cârme”, a un element special numit „capră” şi a altui element, numit „berbec”. Încăperea principală a morii (carcasa) este căptuşită cu scânduri şi se sprijină pe o temelie octogonală, din bârne de stejar cioplite.
La parterul morii (primul cat) se găseşte magazia (cămara), unde se păstrează sacii cu grâne şi alte unelte. În catul al doilea (primul etaj) se ajunge printr-o scară exterioară, cu un gang suspendat sub acoperiş. De gang este fixat un scripete pentru ridicarea şi coborârea sacilor.
Cea mai mare parte a încăperii de la catul al doilea (etajul I) este ocupată de mecanismul de măcinare. Pe sub acoperişul morii trece un ax din stejar, de care este fixată o roată dinţată din lemn. De ax, mai sunt fixate şase aripi. Vântul întoarce aceste aripi şi, în acelaşi timp, mişcarea e transmisă roţii dinţate care, la rîndul ei, printr-un mecanism special, denumit „arbore”, dă mişcare de rotaţie pietrelor de moară – două pietre mari, cioplite. Piatra inferioară este imobilă, iar cea de deasupra este mobilă, în aceasta din urmă se scobea o gaură, prin care grăunţele erau turnate, ajungând între pietre, unde erau zdrobite. Distanţa dintre pietrele de moară este reglabilă, în felul acesta se alegea calitatea produsului finit (calitate inferioară – crupele, calitate superioară – făina). Pietrele de moară se confecţionau, cel mai ades, din calcar, fiind periodic ajustate şi reparate.
A fost cazul când, la aceste tipuri de mori, în partea din spate a zonei de lucru, se monta încă o roată. Acestă roată ajuta ca, în perioada cu vânt slab, să se poată învârti o piatră de moară mai mică. De această roată, printr-un sistem de curele de transmisie, era pusă în funcţiune şişcorniţa, care era aşezată în primul cat (la parter) şi care mărunţea vegetalele pentru vite. Pentru reglarea turaţiei aripilor morii, în funcţie de vânt, în construcţia acestor aripi era prevăzut un mecanism special, denumit „scut”. Morile, în cele mai multe cazuri, erau în proprietatea arendaşului, a ţăranilor înstăriţi şi, câteodată, şi în proprietatea obştii săteşti. Morarul, de cele mai multe ori, nu angaja lucrători, ci lucra împreună cu familia. Pentru prestarea serviciului de morărit, fiecare beneficiar plătea o taxă. Plata pentru morărit, era, de obicei, în natură şi se ridica, în medie, la a zecea parte din cantitatea de grăunţe ale beneficiarului. Cerearele erau cântărite cu măsuri din lemn, de 2 KG, 16 KG şi 25 KG.