Cârciuma – o construcţie (o instituţie) destul de vizibilă în spaţiul comunitar din acea vreme. Dovezi despre aceasta găsim în multe lucrări artistice şi povestiri populare. Nu existau reguli deosebite privind construcţia cârciumelor. Aceasta putea fi o simplă casă ţărănească, nelocuită, adusă în starea de funcţionare de către proprietar. De cele mai multe ori, cârciumarii nu erau localnici, ci venetici. Ei nu puneau accent deosebit pe confortul clienţilor, în ceea ce priveşte mobilierul, decoraţiile, dar nici solicitările clienţilor nu erau pretenţioase. Dar, trebuie să amintim că, între cârciumari erau şi unii înstăriţi şi buni gospodari, având cârciume primitoare şi îngrijite. O astfel de cârciumă este expusă în muzeu (cârciuma din satul Novoseliţa, Raionul Kelmeneţi).
Partea principală a acestei cârciumi o constituie bufetul şi cămara, construite la începutul anilor 20 ai sec. XX. Camera de locuit a cârciumarului a fost adăugată mai târziu. Datorită acestui fapt, cârciuma are forma literei L. Construcţia este ridicată pe cadru (schelet), având o fundaţie solidă .Spaţiile libere între stâlpii construcţiei sunt umplute cu material lemnos, despicat. Pereţii sunt unşi cu lut şi văruiţi. Acoperişul în multe ape e acoperit cu draniţă. Tavanul din încăperi este din scânduri. Geamurile de la bufet şi de la cămară au gratii. Uşa de la intrare duce direct în camera bufetului, locul unde erau primiţi clienţii. O treime din suprafaţă este ocupată de tejghea, care este delimitată (protejată) de nişte scândurele lungi. Această soluţie constructivă se baza pe buna cunoaştere a clienţilor permanenţi, pentru care bătaia şi scandalul erau caracteristice.
Pe tejghea şi pe policioare (rafturi) se găsesc lucrurile (ustensilele) utilizate de cârciumar: cuţite, fagurele, cântarul, sticlele, butoiaşele şi vesela: castroane (farfurii), pahare, linguri, furculiţe. În dreapta tejghelei se găseşte o masă lungă, masivă, pentru oaspeţi. De ambele părţi ale mesei sunt laviţele (băncile). Bufetul are o uşă care duce spre cămară – locul unde se aflau o multitudine de alimente păstrate pe rafturi, în butoaie de diferite forme şi mărimi, în oale de lut şi în coşuri. Aceste alimente erau servite de cârciumar clienţilor. Aici se găseau castraveţi şi varză murată, scrumbie, brânză sărată, brânză dulce, slănină şi cârnaţi. Într-o ladă de lemn se păstrau făina şi crupele.
În camera de locuit se putea ajunge direct din cămară sau prin uşa de afară. Interiorul acestei cameea nu se deosebeşte de interiorul caselor ţărăneşti, dar aici se pot observa mobilierul şi anumite lucruri de fabrică, achiziţionate de la oraş, ceea ce denotă relativa înstărire a cârciumarului. În curtea cârciumei se găseşte beciul (pivniţa), care era folosit pentru păstrarea alimentelor, precum şi a gheţii utilizate pentru răcirea băuturilor. Cârciuma era un loc de întâlnire a sătenilor, unde îşi discutau problemele cotidiene. Aici făceau înţelegeri privind cumpărarea- vânzarea pământurilor, a vitelor, precum şi privind tocmirea oamenilor la lucru. Cârciumarul putea să dea băutură şi mâncare clienţilor săi, pe datorie. Acest lucru ducea de foarte multe ori la o îndatorare continuă a clienţilor, chiar şi la falimentul acelor oameni care consumau zilnic băutură. De aceea, în popor, cîrciuma era „locul unde poposesc lacrimile femeilor”.