Vă spunem “Bine aţi venit” la Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi.

Vă propunem să vizitaţi un vechi sat bucovinean urmărind traseul turistic “Arhitectură populară şi traiul populaţiei rurală din Bucovina de Nord în perioada: a doua jumătate a sec. XIX-lea, jumătatea secolului XX-lea”. Înainte de a începe excursia facem precizarea că muzeul în care vă găsiţi acum, este un muzeu în aer liber (scansen). Caracteristica specific a unui astfel de muzeu este prezentarea exponatelor traiului popular într-un cadru natural adecvat. Ideea înfiinţării unor astfel de muzee a apărut la începutul sec. XIX-lea.

Primul muzeu care reconstituia specificul unor aşezări arhaice a fost înfiinţat în anul 1891 în Suedia de către etnograful suedez Artur Hazelius. Acest muzeu era situat într-un ţinut muntos numit Scansen (această denumire a fost ulterior împropriată de toate muzeele în aer liber).

Ideea infiinţării unui astfel de muzeu în Bucovina a fost ridicată pentru prima dată în cadrul dezbaterilor Societăţii Ştiinţifice din Szalsburg, în 1906. În anii 30’ în suburbia Cernăuţiului, la poalele dealului Ţeţena, a fost amplasată o casă huţulă, cu o poartă sculptată – primele exponate de arhitectură din cadrul muzeului de cunoaştere populară. Din păcate , datorită unui incendiu , acest muzeu chiar la început de drum a fost distrus. Salvată a fost doar poarta care poate fi vizualizată mai târziu.

În Ucraina, primul muzeu de acest tip a apărut în oraşul Pereiaslav Hmelniţki, în 1964, mai târziu au apărut muzee în Keiv (Kiev), Livov, Ujgorod, în Precarpatia, aproape de oraşul Halici. Muzeul nostru a lut fiinţă în anul 1977, dara fost deschis pentru vizitatori, abia în 1986.

Colecţia (expoziţia) actuală a muzeului este construită după principiul reprezentării etno-geografice (pe raioane etno-geografice) şi are în componenţă 35 de obiecte arhitecturale şi peste 1500 de exponate etnografice. Aceste obiecte arhitecturale şi exponate sunt concentrate în două zone de expoziţie: Hotenşcina (Hotin) şi zona „Vest-Nistreană”, care se întind pe o suprafaţă de 9 hectare. În cadrul dezvoltării muzeului, se preconizează crearea a încă două zone de expoziţie: – Precarpatia şi Huţulşcina. De asemenea, se are în vedere reconstituirea istorică a unor construcţii arhaice, care vor forma zona expoziţională „Bucovina Veche”. Astăzi, suprafaţa muzeului este de 16 hectare, iar colecţia „Fond” conţine peste 8000 de exponate etnografice.

Pentru ca excursia noastră în trecut să fie cât mai completă, trebuie amintite câteva din momentele mai importante ale istoriei noastre: teritoriul actual al Bucovinei de nord, din vechime a fost populat de diferite triburi şi popoare. Din izvoarele scrise este cunoscut faptul că, la nord de Dunăre, începând din sec. XI-VIII î.e.n. trăiau geţii. În sec. I î.e.n. au început să se aşeze triburile dacice, care, probabil, veneau din Tracia. La mijlocul sec. I î.e.n. a luat fiinţă puternicul stat geto-dac, care se întindea în sud, până la Munţii Balcani, iar în nord, până la Carpaţi. Începând cu sec. III e.n., în Europa debutează marea migraţie a popoarelor.

Populaţia slavă din Bucovina secolului VII aparţinea de alianţa triburilor „dulibe”, care era prima alianţă – „uniune prestatală”- de pe teritoriul Ucrainei. În secolele VIII-IX, aparţinea de alianţa „tuverţilor”. În sec. IX, teritoriul bucovinean era parte a statului croaţilor albi, iar din sec. X a fost inclus în vechile cnezate ruseşti ale Rusiei Kievene, iar mai târziu, a fost încorporat în Cnezatele de Halici şi Halici Volâni. Datorită slăbiciunii militare şi a decăderii Cnezatului Halici Volâni, teritoriul bucovinean a fost ocupat de regii unguri şi poloni. O perioadă lungă de timp, sec XV-VIII, Bucovina s-a aflat în componenţa Voievodatului Moldovei. Cu timpul, situaţia se complică datorită regimului de vasalitate a Voievodatului Moldovei, faţă de Imperiul Otoman. În timpul războiului ruso-turc şi a păcii semnate ulterior la Kiuciuc-Kainardgi (1774), o parte din Bucovina a fost alipită Austro-Ungariei, iar Hotenşcina (Hotin) a rămas în componenţa Imperiului Otoman. În 1812, în urma semnării altui tratat de pace, după un prelungit război ruso-turc, a fost înfiinţat Judeţul Hotin, inclus în Gubernia Basarabia a Imperiului Ţarist. Împărţirea Bucovinei în: austriacă şi rusească, a avut ca rezultat apariţia unor deosebiri în plan socio-economic şi cultural. Între 1918-1940, Bucovina de Nord şi Hotenşcina (Hotinul) s-au aflat în componenţa Regatului României. În 1940, ţinutul nostru a intrat în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, iar din 1991, este parte indivizibilă a statului independent Ucraina.

(Hotenscina) HOTINUL

Hotinul – este un teritoriu care cuprinde ţinutul dintre râurile Prut şi Nistru (astăzi, Raionul Hotin, partea de est a Raionului Novosuliţa, precum şi Raioanele Kelmeneţ şi Sokereani ale Regiunii Cernăuţi). Acest ţinut este de multe ori denumit Podolia Bucovineană, datorită apartenenţei geografice la marele Podiş al Podoliei. Ocupaţia pricipală a populaţiei era agricultura (cultivarea pământului). Dintre cele mai răspândite culturi, amintim: porumbul, aproximativ 25-30% din suprafaţa arabilă, grâu, secară, ovăz şi legume (cartofi, varză, fasole, bob, castraveţi), culturi tehnice (cânepă, in, tutun), se dezvolta bine şi pomicultura. Meşteşugurile tradiţionale erau: ţesutul scoarţelor (covoarelor), cojocăria, olăritul şi fierăritul.

REGIUNEA VEST-NISTREANĂ

Podnistrovia se întinde între Prut şi Nistru şi ocupă teritoriul actual al raioanelor: Zastavna, Kiţmani şi Novosuliţa. La mijlocul sec. al XIX-lea, ca dezvoltare economico-socială, Imperiul austro-ungar era în urma multor state din Europa, ceea ce s-a reflectat în dezvoltarea teritoriilor nou-alipite: Bucovina şi Galiţia. Agricultura a rămas ramura economică de bază a ţinutului. Populaţia suporta diferite impozite şi taxe, dintre care amintim taxa pe fum. Existenţa acestei taxe e întărită de absenţa coşarelor în localităţile Bucovinei austriece. Lipsa pământului, nivelul scăzut al cunoştinţelor în ceea ce priveşte culturile agricole, dezvoltarea insuficientă a prelucrării industriale şi practicarea majoritară a agriculturii de subzistenţă la sate au fost principalele probleme economice care defineau existenţa populaţiei din Bucovina austriacă. Viaţa în sărăcie a determinat sătenii să caute o soartă nouă, în lume. Numai în perioada 1891-1910, din Bucovina au emigrat în Canada, Rusia, Argentina şi Statele Unite mai mult de 48 000 de oameni.